Cum-necum, iar ajung să fac comparaţie între românaşii mei şi sârbi …
Spre deosebire de noi, la sârbi se vede că-s un neam unit, probabil motivul pentru care au ajuns să supravieţuiască în istorie şi au reuşit să fie întotdeauna mândri de ei şi de realizările lor.
Acum vreo 2-3 luni am fost invitat la o nuntă, în Timişoara.
Mirii – români verzi din Bihor, respectiv Caraş-Severin. Invitaţii – de prin zonele de baştină ale acestora şi, normal, din Timişoara, locul unde s-au stabilit şi muncesc cei doi … Muzica a fost felurită, dar cea populară a fost de prin partea locului sau sârbească. Aici s-a văzut diferenţa netă dintre cele două naţii: dacă în dansurile româneşti se dansează de principiu în perechi, la sârbi se joacă în horă (sârbă!!!), laolaltă tineri şi maturi, femei, bărbaţi, copii … Unitatea de care dau dovadă întotdeauna sârbii este evidentă şi în folclor !
Miercuri, 9.09.2009
Bucureşti, stadion Ghencea, România – Austria
4-5.000 de spectatori, presăraţi prin stadionul de 30.000 de locuri … public fără chef la intonarea imnului de stat şi total deconectat de la tensiunea meciului …. rezultat final 1-1.
Belgrad, stadion Maracana, Serbia – Franţa
60.000 de spectatori, stadionul plin-ochi … imnul cântat ( integral) de întreg stadionul, coregrafie frumoasă în tribune, încurajări timp de 90 de minute … rezultat final 1-1.
Diferenţa de atitudine a fost evidentă, chiar dacă scorul după 90 de minute a fost acelaşi. Merită precizat însă că la Belgrad juca locul 1 cu locul 2 din grupa noastră de calificare, pe când în Ghencea se juca pentru poziţiile 3-4 … Iar sârbii au mai răzbit încă o dată, au smotocit cocoşul galic şi sunt în continuare în frunte …
Păcat că nu am învăţat prea multe de la singura naţie care nu ne-a atacat vreodată în decursul istoriei zbuciumate a Balcanilor …
