De vreo 3 zile s-a încheiat Campionatul mondial de polo de la Roma. În arena de la Foro Italico au evoluat şi flăcăii noştri. Şi nu s-au făcut deloc de râs …
Creditaţi cu şanse minime la primele 8 poziţii, într-o grupă dificilă, echipierii naţionalei de polo s-au ridicat din propria cenuşă şi au dat dovadă de bărbăţie, tenacitate, tehnicitate, viteză, calm şi … patriotism.
Că nu poţi spune altceva despre practicanţii unui sport care beneficiază de UN bazin de polo la standard internaţional, într-o ţară de 237.000 km² şi cu o populaţie de peste 20 de milioane.
Reprezentanţii unei naţii care îi răsplăteşte pe fii ei cu aplauze la scenă deschisă, probabil o medalie şi cu un premiu de 700 lei /lună pentru efort !!!
Asta în condiţiile în care salariul minim pe economie e de 600 de lei, iar în alte ramuri ale sportului se câştigă cu sutele de mii de euro pe an … pentru performanţe ce tind spre O (zero).
Astfel, stând să judeci la rece, realizezi că locul 7 în lume, ocupat de aceşti băieţi admirabili (care au învins Italia în faţa propriilor suporteri !), înseamnă locul 1 sau poate chiar mai mult decât atât în alte ramuri sportive – recordmeni, campioni etc. .
Bravo, băieţi! Sunteţi super!
Apoi, trebuie subliniat că la acest rezultat au concurat în bună măsură Kadar Kalman – fundaşul orădean – şi, mai ales, antrenorul naţionalei – Istvan Kovacs … Asta, în plin război dobitocesc pornit de nişte retardaţi suporteri stelişti. Aceşti doi unguri au adus mai multă glorie României decât iubiţii lor fotbalişti de 2 parale …
TOT RESPECTUL PENTRU VOI!
Şi pentru performanţa voastră!
P.S. Mie, dacă mi s-ar propune vreodată aşa condiţii de pregătire şi o aşa salarizare pentru a reprezenta România, în mod sigur aş refuza convocarea la Naţională şi m-aş întoarce la hârţoagele mele.